Brevete

Firma noastră reprezintă momentan cunoscute producătoare străine de farmaceutice, construcţii, electronice, produse alimentare, tehnologie, motoare auto, companii de produse chimice în materie de brevete diferite, în faţa Oficiului Român inclusiv extinderea lor în România, de protecţie a brevetului acordat de Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor (PCT) şi de validare a brevetelor europene (EPS) din România.

Oferim serviciile următoare:

  • Căutări de brevete de invenţie;
  • Elaborarea cererilor de brevete de invenţie interne;
  • Reprezentarea în proceduri de opoziţie, contestaţie;
  • Licenţierea invenţiilor;
  • Cesiuni, licenţe;
  • Litigiile cu privire la brevete;
  • Certificate suplimentare de protecţie.

Intenţia noastră este, de asemenea, de a face clienţii să ştie că brevetele lor sunt protejate în România, să fie încrezători că vom păzi portofoliul lor şi de a acţiona imediat, atunci când brevetele lor sunt încălcate.

De asemenea, oferim servicii de reprezentare în faţa Oficiului European de Brevete.

Firma noastră are avocaţi-asociati peste tot în lume, cu experienţa noastră de peste 40 de ani în domeniu, cu care vom colabora foarte bine pentru interesele clienţilor noştri în orice jurisdicţie, în situaţiile în care clienţii noştri ar dori să depună cereri de brevete de invenţie naţionale în orice ţară din lume.